Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, prezent vineri, 17 mai, în Sălaj, a vizitat un producător agricol înscris în programul guvernamental de sprijinire a creşterii tomatelor în spaţii protejate din Nuşfalău şi un crescător de bovine de carne din Moiad.

Demnitarul a fost însoțit de subprefectul Vegh Alexandru şi directorul Direcţiei Agricole, Valentin Duca. „Am avut întâlniri cu producătorii de tomate, pentru că aveţi la nivelul judeţului o explozie în această direcţie şi anume producători care s-au înscris în programul de minimis, cu mărfuri de calitate foarte bună şi, ceea ce este foarte important, utilizează energie alternativă geotermală, pentru a produce tomate de o calitate foarte bună şi la preţuri rezonabile. De asemenea, am avut o întâlnire cu crescătorii de vaci de carne Limusine, cu creşteri extraordinare, cu un amenajament foarte bun, cu afaceri care sunt prospere”, a declarat, la final, Daniel Botănoiu.

Articolul precedentMinistrul Sănătății, la Zalău: „Din statistici rezultă că a scăzut numărul celor cărora li s-a pretins sau care au dat şpagă”
Articolul următorConcursul „Exprimă-te liber!” și-a desemnat câștigătorii. Ce rezultate au obținut elevii sălăjeni