Aproape 340 de persoane au fost consultate şi tratate, în doar trei zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Din totalul acestora, 93 de pacienţi au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare.  

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 16, 17 și 18 noiembrie 2018, cele mai frecvente cazuri înregistrate, mai exact 60, au fost plăgi, fracturi, traumatisme, entorse, contuzii, urmate de cele de gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită – 14.

La capitolul agresiuni, nici de această dată nu au lipsit cazuri, întrucât 9 persoane au ajuns pe patul de spital, prezentând politraumatisme.

De asemenea, în weekend au fost şi accidente rutiere, în urma cărora trei persoane cu multiple contuzii au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanță și transportate la spital.

În perioada menţionată, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au fost consultaţi şi trataţi 335 de pacienţi, din care 93 au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare.

Articolul precedentBăbeni: O ambulanță s-a izbit de un copac. Pacienta a decedat
Articolul următorPercheziții în Sălaj. Patru tineri au fost reținuți pentru furt calificat