Un șofer beat din Meseșenii de Jos a intrat cu autoturismul într-un stâlp electric de pe DC 75, în localitatea Fetindia. În plus, polițiștii au aflat că bărbatul nu avea permis de conducere.

 

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul IPJ Sălaj  au fost solicitați să intervină, miercuri seara, la un eveniment rutier în localitatea Fetindia.

Ajunși la fața locului au stabilit că un tânăr de 30 de ani din comuna Meseșenii de Jos, circula cu autoturismul pe Drumul Comunal 75, iar în localitatea Fetindia a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit ușor.

Testarea cu alcooltestul a evidențiat o valoare pozitivă, respectiv 0,87 mg/alcool pur în aerul expirat.

Verificările efectuate de polițiști au stabilit că acesta nu deține nici permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru infracțiunile de  conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentAdministrația locală din Jibou va finanța amenajarea a cinci spații de joacă, un skateparc și un teren de baschet
Articolul următorUSR-PLUS, decizie-BOMBĂ: Vom susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu