Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău au depistat la sfârşitul săptămânii trecute (6 mai, ora 18.15) un tânăr de 22 de ani, din comuna Valcău de Jos, care conducea autoturismul pe Drumul Comunal 88, prin localitatea Lazuri, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

O zi mai târziu (7 mai, ora 10.54), poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou au oprit pentru control, pe Drumul Naţional 1H, între localităţile Surduc şi Ciocmani, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din judeţul Iaşi.

La testarea cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv.

Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltare de probe biologice, în vederea determinării cantităţii de substanţe psihoactive din organism.

În aceeaşi zi (7 mai), la ora 14.23, poliţiştii din Jibou au depistat prin localitate un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Surduc.

La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost testat şi cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv.

Două ore mai târziu (7 mai, ora 16.30), un bărbat de 56 de ani, din comuna Românaşi, a fost identificat de poliţiştii din Cehu Silvaniei în timp ce conducea prin localitate un ansamblu de vehicule (autoutilitară şi remorcă), deşi nu avea permis corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Seara (7 mai, ora 19.39), un tânăr de 30 de ani, din comuna Someş Odorhei, a fost oprit pentru control de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou.

Acesta circula cu auoturismul pe Drumul Comunal 17, prin localitatea Someş Odorhei.

Şi în acest caz testarea cu aparatul drugtest a indicat o valoare pozitivă.

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere au fost constatate şi ieri de către poliţişti.

Astfel, duminică 8 mai, ora 10.00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou au depistat prin localitatea Domnin un moped condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Someş Odorhei.

Din verificările efectuate a reieşit că tânărul nu deţine permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat/înregistrat.

Seara (8 mai), la ora 22.10, un adolescent din comuna Bălan, în timp ce conducea autoturismul prin localitate a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în gardul unul imobil.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor acestea vor fi înaintate la unităţile de parchet competente teritorial cu propuneri legale.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentGuvernul aprobă voucherele de 250 lei pentru românii cu venituri mici: 3 miliarde de carduri – Când vor ajunge la beneficiari
Articolul următorPrimăria Municipiului Zalău construiește un pod nou pe strada Corneliu Coposu