Producătorii agricoli, comercianții, dar și clienții care își desfășoară activitatea în piețele agroalimentare din municipiul Zalău sunt obligați să respecte măsurile impuse de autortități. Și asta pentru prevenirea și răspândirea infecției cu noul virus. Măsurile sunt obligatorii începând de astăzi -15 mai, odată cu începerea stării de alertă.  Astfel, producătorii agricoli și comercianții din piețele agroalimentare vor purta, în mod obligatoriu, mască de protecție și mănuși de unică folosință; clienții din piețele agroalimentare vor purta, în mod obligatoriu, mască de protecție; accesul în unitate se va face astfel încat fluxul de persoane să fie organizat pe două căi diferite de acces, una pentru intrarea persoanelor, iar cealaltă pentru ieșirea persoanelor; organizarea accesului se va efectua prin personal propriu, astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de patru mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimum doi m între oricare două persoane apropiate. De asemenea, se va evita aglomerarea de persoane, iar personalul propriu, producătorii agricoli și comercianții vor transmite atenționări către clienți cu privire la respectarea distanței minime între aceștia; se va verifica temperatura tuturor persoanelor care intră în incintă; se vor dezinfecta frecvent suprafețele expuse și se vor aplica marcaje vizibile pe pardosea cu privire la respectarea distanței de minimum doi m între clienți. În situația în care incinta se va aglomera, clienții vor fi îndrumați să formeze un rând de așteptare în exteriorul incintei, cu respectarea distanței de doi m între aceștia.

Articolul precedentDe astăzi, noi reguli pentru persoanele care circulă cu autobuzul
Articolul următorMuniție neexplodată, descoperită într-o pădure din apropierea străzii Andrei Mureșanu din Zalău