Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri au fost oprite pentru control, pe parcursul săptămânii trecute, de poliţiştii rutieri.

„În perioada 10-16 februarie a.c., la nivel judeţean, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), s-a desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. 

Controalele polițiștilor au avut în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele au vizat și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

„În acest context, au fost oprite pentru control 429 de autovehicule şi au fost aplicate 159 de sancţiuni contravenţionale, din care 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 16 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 17 pentru lipsă acte, patru pentru defecţiuni tehnice, opt pentru nerespectarea timpului de odihnă, o sancţiune pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, opt la O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, iar diferenţa au constituit alte abateri. Totodată, în cadrul acţiunii a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 30,44 tone de piatră”, au mai adăugat reprezentanții Poliției Sălaj. 

Acţiunile poliţiştilor continuă şi în perioada următoare. 

Articolul precedentLansări de carte și expoziție la Casa Emke din Zalău
Articolul următorȘofer din Satu Mare, amendat de polițiștii din Sălaj