Nu mai puțin de 460 de sălăjeni care au împlinit vârsta de pensionare, însă nu au avut vechime în muncă necesară pensionarii, au apelat până la finalul anului 2018 la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj pentru ”a cumpăra” anii de muncă necesari obținerii dreptului de pensie. Potrivit Legii 238/2017, de aprobare a OUG 32/2017 (modificarea Legii 186/2016), persoanele care nu aveau calitatea de pensionari au putut efectua plata contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, până la data de 31 decembrie 2018. Pentru că solicitările au fost destul de multe, guvernanţii au prelungit de două ori termenul de depunere a cererilor şi de efectuare a plăţilor, care s-au putut face: fie integral, fie în rate. O dată a fost prelungit până la 27 aprilie 2017, după care s-a dat ca ultimă dată limită 31 decembrie 2018. De prevederile legii menţionate au putut beneficia doar persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare, peste 65 de ani la bărbaţi, în timp ce la femei aceasta variază în funcţie de anul şi luna în care s-au născut. De asemenea, o altă condiţie a fost ca persoanele respective să nu beneficieze deja de pensie. Vechimea s-a putut cumpăra numai pentru lunile în care n-au muncit nicăieri. În toată perioada când legea a fost ”activă”, la nivelul judeţului Sălaj au fost încheiate 460 de contracte, ceea ce înseamnă că tot atâtea persoane şi-au cumpărat vechimea în muncă. Suma totală plătită de aceştia a fost de peste 2,5 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here