O tânără de 32 de ani, din Ileanda, județul Sălaj, este cercetată de polițiști după ce a fost depistată de oamenii legii conducând un autoturism pe drumurile publice din localitate, deși nu avea permis de conducere.

„Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ileanda, aflându-se în timpul activităților de supraveghere a traficului rutier,  pe Drumul Național 1C, în localitatea Ileanda, au oprit pentru control un autoturism condus de o tânără, de 32 de ani, din comuna Ileanda. Fapta a fost constatată, joi, 12 septembrie 2019, la ora 9.10. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul precedentLa Zalău, începe stagiunea de teatru Reactor. Spectacole cu intrare liberă
Articolul următorDe Ziua Pompierilor, avansări în grad înainte de termen la ISU Sălaj