„Asociatia Împreună-i vom face fericiti” organizează astăzi, 24 noiembrie, un târg caritabil, în cadrul căruia vor fi expuse produse handmade, dar și alte produse primite din  donații, precum bijuterii, cosmetice, îmbrăcăminte și încălțăminte.

Evenimentul se va desfășura între orele 10 – 15, în cartierul zălăuan D-va Nord, strada Simion Bărnuțiu, bloc SB34.

Potrivit organizatorilor, scopul acțiunii de astăzi este de a strânge fonduri pentru ca Asociația să-și poată continua activitățile propuse, respectiv ateliere gratuite, cadouri pentru copii, ce vor fi oferite de Sfântul Nicolae, precum și pachete cu alimente de Crăciun.

O acțiune similară este organizată și în Șimleu Silvaniei, în fiecare sâmbătă, între orele 10 – 18, în cartierul Brădet, strada Partizanilor, fostul ABC Tora. Cei interesaţi vor găsi haine şi încălţăminte la preţuri mici, însă cel mai important „e să nu uitaţi că dacă cumpăraţi ceva, ne ajutaţi să ajutăm…”

Cei pe care Asociaţia îi sustine au nevoie de cele mai multe ori de alimente, materiale de construcţii, electrocasnice, mobilier sau au alte cheltuieli cărora nu reuşesc să le facă faţă. „Pentru toate astea e nevoie de bani, încercăm să îi susţinem cum putem şi una dintre dorinţele mele este să nu cerem bani pe cât posibil, să încercăm să valorificam donaţiile. Consider ca aşa ajutorul e şi mai binevenit, o dată clar pentru cei pe care îi ajutăm şi a doua oară pentru cei care se descurcă cum pot şi faptul că achiziţionează haine la preţ mic e un real ajutor…”, a explicat Corina Ţucaş, cea care a avut iniţiativa unei astfel de acţiuni.

Articolul precedentDirecția Silvică scoate la vânzare pomi de Crăciun. Prețurile sunt cuprinse între 15 și 25 de lei bucata
Articolul următorLa Zalău: 500 de lei pentru căsătoriile oficiate în zilele de sărbători legale. Taxa, venit la bugetul local