Doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, din municipiul Zalău, bănuiţi de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat au fost reținuţi de polițiști, ieri, 9 mai 2019.

Cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au stabilit că tinerii au pătruns în perioada aprilie-mai 2019, într-o societate comercială, trei locuinţe şi două autoturisme, de pe raza municipiului Zalău, de unde au sustras mai multe bunuri ( laptop, aparat de cafea, băuturi alcoolice, tester auto etc.). „Faptele au fost comise atât pe timp de zi cât şi în timpul nopţii. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 4.000 de lei. Până în prezent a fost recuperat 40 la sută şi restituit păgubiţilor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

În baza ordonanței de reținere emisă de polițiști, cei în cauză au fost reținuţi, ieri, 9 mai, iar astăzi vor fi prezentanţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestora.

Articolul precedentMinistrul Transporturilor vine la Zalău
Articolul următorŞoferul care a accidentat mortal un pieton, în Zalău, a fost reţinut