Pragul de 50 la sută – independență financiară, față de banii care sunt transmiși de la centru prin alocări bugetare este depășit doar de București și alte nouă județe din țară. Sălajul se află printre județele care nu reușesc să se descurce cu venituri proprii, potrivit unei analize realizate de analizeeconomice.ro 

În 2017, administraţiile locale (consilii judeţene şi primării) au avut cheltuieli în valoare de 61,13 miliarde de lei, în timp ce veniturile acestora s-au cifrat la 62,78 miliarde de lei. 

Din totalul veniturilor, 30,58 de miliarde de lei (49 la sută) reprezintă venituri proprii. Două treimi din ele reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.

Administraţiile locale din Capitală au gradul cel mai mare de independenţă financiară, 80 la sută reprezintă veniturile proprii. În clasament, urmează Ilfov, cu o pondere a veniturilor proprii în veniturile totale de 72 la sută, Braşov – 61 la sută, Cluj – 60 la sută, Sibiu, Timiş şi Constanţa – 57 la sută, Arad – 53 la sută, Prahova şi Mureş – 50 la sută. Este vorba de judeţele dezvoltate din punct de vedere economic.

Pe ultimele locuri, se află: Vaslui – 25 la sută, Mehedinţi şi Teleorman – 29 la sută, Neamţ, Olt – 31 la sută, Giurgiu, Botoşani – 32 la sută, Sălaj și Vrancea – 33 la sută, se arată în studiu menționat.

sursa foto analizeeconomice.ro

Articolul precedentSpectacol caritabil la Valcău de Jos. Un artist, victima unui accident rutier, ajutat de comunitate
Articolul următorTânăr din Crasna, reţinut pentru tâlhărie