Polițiștii Biroului Silvic din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sălaj au confiscat în zilele de 24 și 25 iunie material lemnos și au aplicat amenzi la regimul silvic, în valoare de 19.500 de lei.

 

În baza unui plan de acțiune oragnizat în comun cu polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna, polițiștii Biroului Silvic au depistat în trafic 4 autoutilitare, care transportau material lemnos, respectiv lemn de foc și cherestele, fără documente de proveniență sau transport.

Toate autoutilitarele au fost identificate în zona de competență a Secției 6 Poliție Rurală Crasna, iar șoferii, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 61 de ani,  3 din comunele sălăjene Buciumi, Bobota și Sărmășag și unul din județul Cluj, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 19.500 de lei.

De asemenea, polițiștii au confiscat materialul lemnos, în volum de peste 19 metri cubi de lemn de foc și peste 5 metri cubi de cherestele.

Colegii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Foretier și Piscicol se deplasează, în permanență, în teren și veghează la respectarea legislației în domeniu.

 

FOTO: ARHIVĂ

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentUn fost punct termic din Zalău va fi transformat în arhivă pentru Consiliul Județean Sălaj
Articolul următorTurcia este de acord să sprijine candidatura Finlandei și Suediei la NATO