Numărul mare de sesizări, de la locatarii blocurilor aflate în vecinătatea clubului ”Millennium” din municipiul Zalău, cu privire la tulburarea programului de liniște (în timpul nopții, la final de săptămână), a fost subiectul principal din cadrul ședinței comisiei locale de ordine publică a municipiului. Ședința a avut loc marți, 11 decembrie, la Primăria Zalău, prezidată de edilul Ionel Ciunt, și potrivit municipalității măsurile dispuse au fost: ”reducerea programului de funcționare cu două ore a Clubului <<Millennium>>, interzicerea părăsirii incintei clubului şi a curţii adiacente, care este proprietatea privată a clubului, cu băuturi alcoolice pe domeniul public al Municipiului Zalău, asigurarea pazei în incintă de către administratorul clubului și organizarea de acțiuni, ale Poliției Locale alături de Poliția municipiului Zalău și a Inspectoratului de Jandarmi Sălaj, pentru asigurarea liniștii și ordinii publice în vecinătatea acestui club”. De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței, la capitolul ”diverse” s-a discutat despre fenomenul cerșetoriei, pentru care s-a solicitat găsirea unor noi metode eficiente, de către Poliția Locală, pentru reducerea și combaterea cerșetoriei. S-a mai stabilit ca Direcția Corp Control și Poliția Locală să pregătească un proiect de Hotărâre a Consiliului Local care să cuprindă: Regulamentul de funcţionare, operatorul, locul de depozitare și tarifele cu privire la ridicarea și depozitarea autoturismelor parcate neregulamentar și a vehiculelor cu tracțiune animală care circulă pe străzile municipiului Zalău.

Articolul precedentJandarm din Sălaj, decorat cu ”Emblema de Onoare” a MAI pentru misiuni internaţionale
Articolul următorCultura, la un click distanță. A apărut numărul 167 al revistei Caiete Silvane