Un nou furt a avut loc, la începutul acestei săptămâni, în municipiul Zalău. O locuință din cartierul Dumbrava Nord a fost călcată de hoți, Poliția fiind sesizată în cursul zilei de luni, 1 aprilie. 

Au fost sustrași circa 2.100 de euro și bijuterii. Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări pentru identificarea autorilor într-un dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Reamintim că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, tot în municipiu, o altă locuință a fost călcată de hoți în plină zi. În apartament, s-a pătruns, prin efracție, pe la orele amiezii  și s-a furat o sumă mare de bani – 25.000 de euro, dar și bijuterii în valoare de aproximativ 1.000 de euro.

Articolul precedentTentativă de suicid în centrul Zalăului. A încercat să se spânzure cu o sârmă
Articolul următorLudovica Breban, noul preşedinte ALDE Zalău