Comuna Hida va fi gazda unui eveniment de reconstituire a Unirii Bucovinei cu România, în aceeași zi în care a fost adoptată Declarația de Unire de către Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți, în urmă cu 100 de ani. În 28 noiembrie se semnează acordul de înfrățire între comuna Hida și comuna Mahala din Regiunea Cernăuți, Ucraina.
”Am luat decizia de a ne înfrăți cu comuna Mahala din Ucraina pentru a marca 100 de ani de la adoptarea Declarației de Unire de la Cernăuți. Când ni s-a propus acordul de înfrățire, am făcut o analiză a acestei comunități care însumează 11.000 de locuitori, dintre care 7.000 sunt români, care au ales un primar român și care își doresc să se simtă în an centenar mai aproape de țara mamă, România. A fost o decizie ușor de luat și ne bucurăm să avem oaspeți din Bucovina la Hida. Vă așteptăm alături de noi, la Hida, să sărbătorim împreună o pagină importantă din istoria României”, a declarat primarul comunei Hida, Dumitru Petruș.
Semnarea Acordului de înfrățire între comunele Hida și Mahala va avea loc în 28 noiembrie, ora 12,00, pe platoul sălii de evenimente a Primăriei comunei Hida. Reprezentanții administrației locale, împreună cu delegația din Mahala vor depune mai întâi (ora 11,00) coroane de flori la Monumentul Eroilor din Hida, apoi vor începe ceremoniile dedicate semnării Acordului de înfrățire. Momentul oficial se va încheia cu un spectacol de muzică populară care să marcheze celebrarea celor 100 de ani de la unirea Bucovinei cu România.

Articolul precedentPercheziții în Sălaj. Patru tineri au fost reținuți pentru furt calificat
Articolul următorAtașatul militar al Poloniei în România s-a întors la Șimleu