Înființarea Poliției Animalelor a revenit în prim-plan, după ce o știre cu doi copii minori care au omorât un cățel a ajuns la urechile ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Acesta a anunțat că la sfârșitul acestei luni sau luna viitoare va fi reluată discuția despre restructurarea ministerului, iar în cadrul reformei ar putea fi înființat și un departament pentru protecția animalelor care să funcționeze în cadrul poliției pentru ordine publică.

„Nu putem privi nepăsători!”

„O societate sănătoasă există acolo unde animalele sunt respectate, iubite, integrate și, nu în ultimul rând, îngrijite. Nu putem privi nepăsători către astfel de fapte, nu putem fi indiferenți atunci când citim o astfel de știre! Orice acțiune de violență făcută astăzi asupra unui animal poate fi acțiunea de violență de mâine asupra unui om. Astfel de deprinderi arată slăbiciunea unei societăți, iar prin astfel de exemple lumea arată de prea multe ori că eșuează spre răutate și ură. Lumea de mâine nu poate fi despre violență, ea trebuie să fie mai bună, în pace, bine și armonie.”, a precizat Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

Mai multe tentative de înfiinţare a Poliţiei Animalelor

În București, există o poliție a animalelor, dar ea nu are competențe pe infracțiuni, ci doar pe contravenții. În plus, de-a lungul timpului au existat mai multe proiecte pentru înființarea Poliției Animalelor, însă niciunul nu s-a concretizat. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a înființat în anul 2014 un departament care se ocupa cu violența asupra animalelor, însă la scurt timp proiectul a încetat. În acest moment, atrocitățile asupra animalelor se pedepsesc doar prin Legea nr. 205/2004, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea animalelor cu intenție, fără drept”.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUrmează etapa de toamnă a celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu: ”O Pădure Cât O Țară”
Articolul următorCOVID-19: 67 de sălăjeni s-au vindecat