După ultimele intervenții asupra tronsonului de drum județean 110D situat între Surduc și Cristolț realizate în anul 2007, cei peste 5.100 de locuitori ai comunităților locale din Surduc, Cristolțel și Cristolț, localități ce sunt traversate de traseul tronsonului de drum județean amintit, au, începând din această săptămână, condiții de acces rutier mult îmbunătățite atât în ceea ce privește nevoile de deplasare locale cât și cele spre arterele naționale, conectivitatea cu DN 1H fiind asigurată așadar, în condiții mai rapide și sigure de trafic.

Finanțate de la bugetul județului, lucrările finalizate în această săptămână asupra tronsonului drumului județean 110D Surduc – Cristolț au o valoare de aproape 1.830.000 lei și se înscriu în cadrul programului anual de reparații și întreținere drumuri județene (2018 și 2019) gestionat și finanțat de Consiliul Județean Sălaj, potrivit reprezentanților administrației județene.

Accesibilitatea mult îmbunătățită a zonei și din punct de vedere al unor servicii publice (în zonă fiind amplasată și stația de transfer deșeuri municipale – Surduc) de interes local ori județean se datorează finalizării lucrărilor asupra celor peste 10 km ai tronsonului de drum județean amintit, lucrări ce au constat în realizarea unui covor bituminos pe segmentul de drum județean, precum și de refacerea marcajelor rutiere, a șanțurilor și acostamentelor aferente.

sursa video CJ Sălaj

Articolul precedentCreștere semnificativă de internări la Urologie
Articolul următorAccident rutier pe DN1H: Trei bărbați au fost răniți