Explozia prețurilor se simte puternic și la țară. Pâinea cea de toate zilele se scumpește de la o săptămână la alta, iar brânza a ajuns să coste de trei ori mai mult. Lista de cumpărături mai cuprinde doar câteva produse absolut necesare, pentru că banii care rămân după ce oamenii plătesc facturile sunt din ce în ce mai putini.

V-ați gândit vreodată cum este să trăiești cu doar 140 de lei pe lună? Ce mai puteți cumpăra pe banii aceștia? Pentru domnul Gheorghe, acest lucru este o realitate. Și, deși ar avea șansa să câștige mai mult, el nu poate să își recupereze documentele prin care să arate că a muncit pentru că l-ar costa mai mult decât primește el într-o lună.

Cu 1000 de lei pe lună, din care aproape jumătate se duc pe medicamente, doamna Stana și doamna Aritina s-au închinat când au auzit dacă s-ar putea vreodată duce într-o vacanță.

Doamna Georgeta și soțul ei s-au speriat de viața scumpă de Capitală și s-au mutat la țară ca să mai economisească prin ceea ce produc în gospodărie. „De lucrat, am lucrat, dar am lucrat la negru. Aici am pus mazăre în partea cealaltă fasole și porumb, ștevie”, a declarat ea.

Deși stau în Comoara, numele satului pare o ironie a sorții. Cei mai mulți locuitori sunt în vârstă, nu mai pot crește animale în curte, așa că brânză și lapte cumpără de la cei mai tineri. Dacă acum câteva săptămâni un kilogram de brânză costa 10 lei, acum costă până la 25-30 de lei.

Când sătenii își drămuiesc la sânge fiecare bănuț, cele trei magazine din sat sunt mai mult închise.

 
 
Articolul precedentCristian Rizea aruncă bomba! Planul care îi aduce pe ruși la Chișinău
Articolul următorBani de la guvern pentru ca fermierii să devină independenți energetic. Sunt disponibile 13 miliarde de euro