Temperaturi deosebit de ridicate anunță meteorologii marți, 16 mai, când un val de aer cald ajunge în România. În sudul țării se vor înregistra 28 grade Celsius. Veștile nu sunt îmbucurătoare, pentru că urmează un episod de vreme severă după căldura neobișnuită.

Un ciclon din Marea Mediterană va aduce ploi puternice însoţite de tunete şi fulgere. Meteorologii spun că nu este exclus să apară grindină şi vijelii. Spre sfârşitul săptămânii, vremea se va răci şi vom avea parte de ploi.

Marți, 16 mai, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va deveni caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării.

„Instabilitatea atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice, ziua local în regiunile intracarpatice, precum și în zonele de munte, iar spre seară și noaptea pe arii extinse îndeosebi în jumătatea de sud-vest a teritoriului. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va continua să prezinte intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și în sudul Banatului în general cu viteze de 60-70 de km/h, local și temporar în sud, dar de scurtă durată și în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 28 grade Celsius, cu valori mai scăzute pe litoral până spre 18 grade Celsius, iar cele minime se vor situa în general între 7 și 15 grade Celsius. Dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceață”, anunță ANM.

În București, temperatură maximă de va fi de 26 grade Celsius, iar minima se va încadra între 11 și 13 grade Celsius. Cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate spre sfârșitul intervalului când probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 30-40 km/h.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentȚânțarii, atrași de mirosul săpunului. Cu ce să ne spălăm ca să-i ținem departe de noi
Articolul următorSesiune de instruire în domeniul acordării primului ajutor medical de bază, organizată de ISU Sălaj la DGASPC