Cea de-a 40-a ediţie a „Trofeului Electricianului”, faza pe SDEE Transilvania Nord, se desfășoară în aceste zile în municipiul Zalău. 

Deschiderea festivă a avut loc ieri, 19 iunie, evenimentul fiind găzduit de Sala Transilvania din Zalău, iar printre cei prezenţi s-au aflat: directorul general al SDEE Transilvania Nord – Emil Merdan, directorul sucursalei Zalău – Ovidiu Ardelean, prefectul județului Sălaj – Florin Florian, preşedintele Consiliului Judeţean – Tiberiu Marc şi viceprimarul Zalăului – Teodor Bălăjel, alături de participanţii la competiţie – electricieni din regiune. „A 40-a ediţie înseamnă tradiţie. Continuaţi tot aşa. E important. Energia electrică e ceva indispensabil în viaţa noastră şi o regăsim în foarte multe domenii de activitate, de la transport, iluminat, încălzire, tehnologie”, a declarat prefectul Florin Florian.

„Trofeul Electricianului” este un eveniment de tradiţie, cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România, la care participă electricieni din toate companiile de distribuţie a energiei electrice din România.

Evenimentul are o lungă tradiţie, însă a rămas în atenţia angajaţilor ca o oportunitate în care îşi pot măsura talentul şi priceperea, dar şi o bună ocazie de a-şi cunoaşte mai bine colegii din întreaga ţară şi de a învăţa din experienţa acestora.

Cei mai buni electricieni la faza pe SDEE Tansilvania Nord vor participa la faza naţională, ce va avea loc la Iaşi.

sursa – Instituția Prefectului Sălaj

Articolul precedentLocuințe pentru tineri, în comuna Nușfalău
Articolul următorEvaluare Națională 2019: Azi are loc proba la Matematică