Primăria Municipiului Zalău reaminteşte contribuabililor, persoane fizice şi juridice, că se apropie primul primul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente primului semestru al anului 2019: 31 martie 2019. ”În condițiile în care impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an 2019 de către contribuabilii persoane fizice și juridice, este achitat până la data de 31 martie2019, contribuabilii persoane fizice beneficiază de o bonificație de 10 la sută, iar contribuabilii persoane juridice de o bonificație de 5 la sută din valoarea acestor impozite. Atragem atenția că în cazul contribuabililor care nu efectuează plata la termen a obligațiilor fiscale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula, conform prevederilor legale, majorări de întârziere în cuantum de 1 la sută pe lună și fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”, se arată într-o informare a Primăriei municipiului Zalău. Astfel, pentru a evita plata majorărilor de întârziere, Primăria Municipiului Zalău recomandă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să achite la termen impozitele și taxele datorate bugetului local al Municipiului Zalău. Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua în numerar sau prin intermediul cardului bancar la ghişeele din cadrul Primăriei Municipiului Zalau, în numerar la ghiseele CEC BANK SA, prin virament bancar în conturile Municipiului Zalău afișate pe site-ul www.zalausj.ro secțiunea Taxe și impozite locale, precum și electronic, cu cardul, prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro pentru persoane fizice. De asemenea, începând cu anul 2017, există posibilitatea de plată cu cardul prin intermediul paginii web www.zalausj.ro /Secțiunea plătește online cu cardul, pentru persoanele juridice care doresc să utilizeze această metodă de plată, cu precizarea că în cazul folosirii acestei modalități de plată, nu se percepe comision agentului economic.

Sursa foto: www.jurnaluldinardeal.ro

Articolul precedentProtest la simularea Evaluării Naţionale. Elevii sălăjeni, îndemnaţi să boicoteze testele
Articolul următorLiceenii sălăjeni au ocazia de a fi „prefect pentru o zi“