Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul IPJ Sălaj, au desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute, o acțiune pentru prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, a ilegalităților comise în domeniul mărfurilor alimentare, legumelor și fructelor, precum și a produselor contrafăcute.  

 

Potrivit IPJ Sălaj, au fost verificați 16 agenți economici.  

În acest context a fost constatată­­ o infracţiune de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, au fost aplicate şapte sancțiuni contravenționale, fiind ridicată în vederea confiscării şi suma de 1553 lei.

Din totalul sancţiunilor, patru au fost aplicate la O.G. 28/1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale şi trei la Legea 55/2020.

Valoarea totală a sancţiunilor este de 20.000 lei.

De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, de la sediul și punctul de lucru ale unei societăți comerciale, 41 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrucât existau suspiciuni că acestea poartă o marcă înregistrată fără acordul titularului de drept.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentVlad Voiculescu, declarații după o zi de la tragedia de la Victor Babeș: „Echipamentele sunt la limită, dar asta nu justifică o tragedie”
Articolul următorLegile Puterii | Bogdan Toader, fost președinte al CJ Prahova: ”TIR-ul de la Victor Babeș nu a funcționat corespunzător nici la Spitalul din Ploiești”