Volodimir Zelenski i-a trimis un bilet scris de mână lui Vladimir Putin. Mesagerul ar fi fost nimeni altul decât Roman Abramovici, care încearcă să pună capăt războiului din Ucraina, în contextul în care a fost deja sancționat de Occident.

Patronul lui Chelsea a zburat între Istanbul, Moscova și Kiev pentru a transmite mesaje între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, conform Daily Mail.

Abramovici a încercat să-și salveze averea după ce a fost lovit cu sancțiuni de către Regatul Unit și UE pentru că se află în cercul de apropiați al lui Putin. Activele sale au fost înghețate în Marea Britanie și pe continent.

Dar iahturile și avioanele sale, care valorează sute de milioane de lire sterline, rămân în afara restricțiilor, în Turcia.

Abramovici a părăsit aeroportul Ataturk din Istanbul cu un avion privat Hawker 800XP, miercurea trecută, traversând Marea Neagră spre Soci. Ulterior, aeronava a părăsit aeroportul Vnukovo din Moscova și s-a întors în capitala Turciei.

Oligarhul ar fi avut o întâlnire cu Vladimir Putin și i-ar fi dat un bilet scris de mână de Zelenski, care descrie poziția Ucrainei în condițiile de pace.

Potrivit Times, președintele rus i-a spus oligarhului: „Spune-le că îi voi distruge”.

Acesta s-a întors la Istanbul și a intrat în legătură cu politicianul ucrainean Rustem Umerov, despre care se spune că acționează ca negociator al Kievului.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentOrorile războiului: Soldații ruși violează femei ucrainene după ce le ucid soții
Articolul următorFa-bu-los! Amanta lui Reghe, pulverizată: condamnată pentru PROSTITUȚIE – documentul oficial care „rupe gura târgului”