Polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău au depistat miercuri, 14 noiembrie 2018, în localitatea Boghiş, la ora 23:17, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Boghiş. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un mort și 11 răniți grav

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în primele zece luni ale acestui an, pe raza județului Sălaj, din cauza conducerii pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice s-au produs 11 accidente de circulație grave, soldate cu un mort și 11 răniți grav.

În acest context, oamenii legii fac, din nou, câteva recomandări: renunță la cheile mașinii, sau dă-le spre păstrare unui prieten; încearcă să-ți asculți prietenii. Ascultă-le sfatul, nu încearcă decât să te ajute.”‘Oricare ți-ar fi planul pentru sfârșitul de săptămână, gândește-te în primul rând la siguranța ta și a celor de lângă tine. Dacă trebuie să bei nu te urca la volan. E mai bine așa!”, sublinează sursa citată.

Articolul precedent700 de locuri pentru tinerii care vor să devină jandarmi. Jandarmeria sălăjeană selecționează candidați
Articolul următorAutoturism răsturnat pe drumul judeţean 191 C . Două “victime”, descarcerate de pompieri