Structurile interne din cadrul MAI caută soluții pentru aplanarea fenomenului de incendii la vegetație uscată.
O ședință operativă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a cărui scop a presupus stabilirea unui set de măsuri necesare pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România, a avut loc joi, fiind condusă de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
În cadrul reuniunii, Raed Arafat, secretar de stat în MAI și şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a făcut apel la instituţiile competente pentru supravegherea atentă a folosirii focului deschis, pe fondul temperaturilor caniculare din această perioadă.
„Referitor la riscul incendiilor de pădure şi riscul incendiilor de vegetaţie – monitorizarea folosirii focului deschis: nu foc deschis în zone cu păduri, nu foc deschis în zone cu vegetaţie şi monitorizarea acestui lucru intens. Şi aici implicaţi Salvamontul, vă rog, în zonele montane, în zonele împădurite, să monitorizeze mai ales în weekend această situaţie, când oamenii vor ieşi şi vor folosi focul ca mijloc de gătire”, a transmis Arafat, în cadrul unei şedinţe operative conduse de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Secretarul de stat Arafat a cerut ca orice apel din zonele împădurite cu privire la existența degajărilor de fum să fie raportat imediat pentru a ține situația sub observație, inclusiv prin mijloace aeriene de monitorizare ale Inspectoratului General pentru Aviaţie.
Incendiile de vegetație fac ravagii
În prezent, echipajele se luptă cu un incendiu de vegetație la Zimnicea, a precizat secretarul de stat.
În cursul zilei de joi, elicopterul Ministerului de Interne a realizat în zonă peste 40 de aruncări de câte trei tone de apă, pe lângă avioanele MApN care sprijină acţiunea şi reprezentanţii Romsilva şi pompierii care sunt pe teren.
„Atenţie la recomandări privind copiii şi animalele. Copiii, dacă sunt expuşi, riscul insolaţiei este foarte mare. Recomandările date de Comitetele pentru situaţii de urgenţă trebuie să fie foarte clare pentru populaţie”, a subliniat Arafat.
Apel către instituții din partea MAI
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a cerut preşedinţilor Comitetelor judeţene şi al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă să intervină rapid pentru a aplica planul de măsuri şi acţiuni pentru aceste situaţii.
„E anunţată caniculă în perioada imediat următoare şi asta înseamnă a verifica dacă toată lumea este capabilă să îşi exercite atribuţiile. Nu aşteptăm până în ultima clipă să constatăm în teren. Începând de astăzi, faceţi verificările necesare ca toată lumea să fie pregătită. Comitetele judeţene împreună cu prefecţii trebuie să monitorizeze permanent şi să facă evaluarea riscurilor pe raza de competenţă, astfel încât să poată rapid interveni acolo unde este cazul. Sunt mai multe instituţii reprezentate în această şedinţă, din mai multe ministere, cer fiecărei instituţii să-şi verifice competenţele, planurile de acţiune în vigoare şi să şi le exercite dacă va fi nevoie proactiv şi din proprie iniţiativă”, a afirmat Predoiu.
Potrivit acestuia, ceea ce se discută în ședință ține de proceduri, măsuri, acţiuni, obligaţii care sunt toate prevăzute în legi, instrucţiuni, regulamente şi planuri în vigoare, relatează Radio România București FM.
„Subliniez importanţa ca fiecare instituţie, fiecare responsabil, în dreptul lui, să-şi revadă aceste prevederi legale aplicabile – sunt instrumente care au fost îndelung discutate de-a lungul anilor, adoptate şi aplicate. La nivel de regulă scrisă, cred că avem în România absolut tot ce are la dispoziţie un operator administrativ din orice ţară din UE. Trebuie, însă, să le şi aplicăm”, a transmis ministrul Predoiu.
Ministrul de Interne a făcut apel la toate instituţiile, toţi responsabilii din instituţii să fie în alertă, pregătiți pentru a intra proactiv în acțiune.