Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani. Sunt câteva dintre recomandările reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj pentru cei care decid să-şi petreacă minivacanţa de Sfânta Maria departe de casă.
În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul, reprezentanţii IPJ Sălaj recomandă, atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, să nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi. Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.
Pe perioada sejurului, oamenii legii vă sfătuiesc, când ajungeţi la destinaţie, să nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare. „Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional. Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare unor plăţi curente”, a precizat sursa citată. Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!