Polițiștii clujeni au depistat, în cursul zilei de ieri, 3 ianuarie 2019, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Gâlgău, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turzii, fiind sub influența alcoolului.
Potrivit reprezentanților Poliției clujene, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice pentru a i se stabili concentrația alcoolului în sânge.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.