Au furat peste 50.000 de lei din locuința unui bărbat din comuna sălăjeană Crișeni și s-au făcut nevăzute. Au fost prinse tocmai în județul Vîlcea. Este vorba de cinci femei de etnie rromă, care au fost aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj pentru cercetări. 

În cursul zilei de marți,4 iunie, 2019, Poliția a fost sesizată, prin apel la 112, despre furtul sumei de 50.000 lei și 100 euro din locuința unui bărbat din localitatea Gârcei, comuna Crișeni.

„Sesizarea se referea la un autoturism, în care se aflau patru femei de etnie rromă, care a oprit în fața casei bărbatului și au ridicat capota, sub pretext că au nevoie de apă la motor.  Bărbatul s-a dus la fântână cu una dintre femei, în timp ce o alta a intrat în casă de unde a furat suma de bani. Autovehiculul a fost dat în atenție la nivel national”, au explicat reprezentanții Poliției Sălaj.

Potrivit acestora, prezența în trafic a mașinii a fost sesizată de către un agent de poliție din cadrul IPJ Sibiu, aflat în timpul liber pe raza localității Călinești, județul Vâlcea. Polițistul a pornit în urmărirea autovehiculului, apelând, în același timp, numărul unic de urgență 112. Mașina a fost oprită în orașul Călimănești, de către polițiști din cadrul IPJ Vâlcea.

În urma verificărilor s-a constatat că în mașină se aflau cinci persoane de etnie rromă, toate femei, iar în urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, au fost identificate sumele de bani sustrase, precum și alte bunuri.

Cele cinci femei au fost aduse la sediul IPJ Sălaj, în vederea documentării activității infracționale.

Articolul precedentAccident pe DN1F: Un motociclist a fost rănit ușor
Articolul următorFinal de şcoală pentru elevii de clasa a VIII-a. Vezi aici când au loc festivităţile