Detașmentul de pompieri Zalău a intervenit în cursul serii de miercuri, 13 noiembrie, la două situații de urgență. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ISU ”Porolissum” Sălaj din cauza vântului, care a prezentat intensificări temporare, un panou publicitar, de pe strada Simion Bărnuțiu, blocul Scala, s-a desprins parțial, periclitând siguranța trecătorilor prin zonă, iar pompierii au intervenit la fața locului. De asemenea, aceștia au mai intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcție, respectiv țigle, parțial desprinse de pe acoperișul unui alt bloc de pe strada Victor Deleu. Ambele incidente puneau în pericol atât viața locatarilor, cât și a trecătorilor aflați în zonele respective. Pompierii sălăjeni recomandă populației câteva măsuri de prevenire în caz de vânt puternic: întreruperea activității în aer liber, adăpostirea în casă, într-o construcție ori într-un autoturism, închiderea ferestrelor șia ușilor și parcați autoturismul în zone ferite, la distanta față de copaci sau stâlpi de electricitate.