Un echipaj SMURD, din cadrul Gărzii Ileanda, a fost solicitat, în seara zilei de sâmbătă, 27 octombrie 2018, să intervină la un caz medical în localitatea sălăjeană Rus. Unui localnic, în vârstă de 76 de ani, i se făcuse rău în timp ce conducea un tractor.
Potrivit datelor făcute publice de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, echipajul SMURD ajuns la fața locului a găsit pacientul în stop cardiorespirator și a inițiat manevrele de resuscitare.
Din păcate, persoana, în vârstă de 76 de ani, nu a răspuns manevrelor.