Un accident grav a avut loc noaptea trecută în Sălaj unde două microbuze s-au ciocnit.

Un accident rutier în care au fost implicate două microbuze a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Sălaj, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie. 13 persoane au fost evaluate la faţa locului, iar 7 dintre victime au fost transportate la spital.

ISU Sălaj a intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, la un accident rutier în care au fost implicate 2 microbuze, la ieşire din localitatea Ileanda spre Dej.

”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost alertat despre producerea unui accident rutier între 2 microbuze. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Sălaj a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului au fost alocate de urgenţă  6 ambulanţe de prim ajutor, 2 ambulanţe cu medic, o autospecială transport persoane şi victime multiple, o autospecială primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare”, a transmis, în noaptea de marţi spre miercuri, ISU Sălaj.

La faţa locului au primit îngrijiri medicale 13 persoane, trei fiind încarcerate.

Şase dintre cei implicaţi sunt cetăţeni ucraineni.

”În urma accidentului rutier,  7 victime, conştiente, au fost transportate la spital pentru investigaţii de specialitate. 4 victime au fost transportate la UPU Dej, iar 3 la UPU Zalău”, a mai transmis sursa citată.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentLiviu Alexa devoalează perversitatea lui Ciolacu: Cum a trădat propriul partid ca să-i salveze pielea lui Grindeanu
Articolul următorFlorin Salam, primele declarații după ce a fost acuzat că a lovit o femeie în cap, într-o cameră de hotel