Un eveniment rutier a avut loc azi, 20 octombrie 2018, pe DN 1C (E58), la ieşirea din localitatea Ileanda. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.

Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, din primele cercetări, şoferul unei ambulanţe, aflată în misiune, în timp ce conducea autospeciala pe sectorul de drum mentionat, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a trecut pe sensul opus de circulaţie, a părăsit partea carosabila şi a intrat în şanţ.

Ambulanţa transporta un pacient, mai exact o femeie, în vârstă de 83 de ani, aflată în stare gravă, la spital. Potrivit sursei citate, s-au efectuat manevre de resuscitare, însă la ora 19.40 a fost declarat decesul acesteia.
Totodată, în urma impactului şi asistenta a suferit leziuni. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Articolul precedentColiziune între două autoturisme pe o stradă din municipiu
Articolul următorUn nou caz de rujeolă a fost confirmat în Sălaj