Aproape 400 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, au fost sancționați de polițiștii rutieri sălăjeni, la sfârșit de săptămână. Au fost reținute 32 de permise de conducere, iar 182 de sancțiuni au fost aplicate pentru exces de viteză.

 

Potrivit IPJ Sălaj, în perioada 9 – 11  mai, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
 
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 393 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 103.595 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 32 de permise de conducere și patru certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au efectuat 254 de testări cu aparatul etilotest.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 182 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 33 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, șase pentru depășiri neregulamentare, două au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, iar 170 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentGreva din Educație se suspendă
Articolul următorAu condus cu viteză excesivă! Doi clujeni, lăsați fără permise de polițiștii sălăjeni