În perioada 9-15 aprilie 2021, poliţiştii din Zalău, împreună cu colegii lor de la Secţia de 1 Poliţie Rurală Zalău, au fost în teren pentru a asigura un climat de siguranţă publică, dar şi pentru a preveni activităţile comportamentale care favorizează răspândirea virusului SARS-COV-2. 

Pe lângă activităţile din teren, poliţiştii au soluţionat şi 52 dosare penale.

În perioada de referinţă, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi descurajarea comportamentelor antisociale şi pentru combaterea faptelor care încalcă normele în vigoare. Cei mai mulţi dintre poliţişti au fost de la structurile de ordine publică şi rutieră.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 661 sancţiuni contravenţionale, dintre care 439 la regimul circulaţiei rutiere, 100 la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 61 la Legea 55/2020, 54 la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 132300 lei.

Pe lângă faptele de natură contravenţională, poliţiştii au mai constatat 24 de infracţiuni şi au soluţionat 52 dosare penale.

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare şi 24 conducători auto au rămas fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentDoi bărbați au fost reținuți de anchetatorii mureșeni, în urma celor peste 200 de percheziții efectuate în Capitală și 28 de județe
Articolul următorSimona Halep va participa la turneul de la Stuttgart