Trei tineri, bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt calificat, au fost reţinuţi de poliţişti. Pe numele acestora, instanţa a emis mandate de arestare preventivă.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Poliției Sălaj, în noaptea de 4 spre 5 martie 2019., respectiv în noaptea de 6 spre 7 martie 2019, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, toţi din comuna Buciumi, au pătruns în două locuinţe de pe raza comunei de unde au sustras bunuri (televizor şi două cuverturi de pat), băuturi alcoolice şi suma totală de 900 de lei.

„Aceştia au fost identificaţi şi reţinuţi, miercuri, 18 decembrie 2019, de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar astăzi au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Pe numele lor, judecătoria Zalău a emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Articolul precedentManifestări dedicate Zilei Revoluției Române și a Libertății, în Zalău
Articolul următorSălajul, locul I la mortalitate infantilă în zona de Nord-Vest