În această dimineață, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, trei în comuna Pericei și unul în comuna Horoatu Crasnei.

Au fost vizate persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, până la finalizarea cercetărilor, patru arme neletale de tir sportiv și 659 bucăți de muniție, toate deținute ilegal. 

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 de ani și 45 de ani, trei din comuna Pericei și una din comuna Horoatu Crasnei sunt bănuite de comiterea faptei. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor  Serviciului Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Biroului pentru Protecția Animalelor.

foto: arhiva

Sursa: Realitatea de Salaj