Douăzeci de accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului, s-au înregistrat, de la începutul acestui an, pe raza judeţului Sălaj.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, dintre acestea, şapte accidente de circulaţie au fost grave, soldate cu un mort, cinci răniţi grav şi unul uşor, şi 13 accidente uşoare, soldate cu 13 răniţi.

Oamenii legii atrag atenţia că părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani (conform art. 338, din Codul Penal).

Potrivit sursei citate, nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului atunci când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie, sau când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Articolul precedentZeci de absenţi şi la ultima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă
Articolul următor165 de km pe jos. Pelerinaj la Sighetu Marmației, pentru a cinsti memoria lui Iuliu Maniu și altor martiri