Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vânt, valabilă în mai multe județe ale țării, inclusiv în Sălaj, în perioada 10 februarie, ora 14 – 11 februarie, ora 20. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, la munte, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65…75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol. Vor fi intervale în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70…80 km/h. Temporar va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile. Deasemenea, cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor depăși local 15 l/mp și izolat 20…25 l/mp, iar la altitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă. Meteorologii mai precizează că vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h, vor fi și în restul teritoriului. Precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță se vor semnala și în celelate regiuni, izolat vor fi condiții de polei, iar în sud-vest, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.