Un bărbat de 37 de ani, din judeţul Bacău, urmărit la nivel naţional, a fost prins de poliţiştii din Sălaj, în cadrul activităţilor de patrulare.

În cursul zilei de miercuri, 27 martie 2019, în timpul activităţilor de patrulare, poliţiştii Postului de Poliţie Ileanda au depistat un bărbat de 37 de ani, din judeţul Bacău. „În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că Judecătoria Bacău a emis pe numele bărbatului, la data de 19 februarie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Cel în cauză are de ispăşit o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, fapte comise în anul 2016”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj şi urmează a fi transferat la penitenciar în vederea executării pedepsei.

 

Articolul precedentLa Editura ”Caiete Silvane”: un volum – Petruț Cămui
Articolul următorLa Plopiş: anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări