Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că activitatea în spitalele pentru cazurile de COVID va reveni treptat la normal până pe 30 septembrie. În acest sens, este în curs de avizare o Ordonanță de Urgență.

 

„Este o ordonanţă de urgenţă în momentul de faţă în procedură de avizare, urmată ulterior de acte normative pe care le va elabora Ministerul Sănătăţii. Toate aceste spitale vor putea să consulte toate tipurile de pacienţi. Sigur, va exista o zonă pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, dar ideea noastră este ca măcar până la 30 septembrie să putem să revenim progresiv la activitate normală.

Din cauza asta vom asigura finanţare în mod similar la nivelul cheltuielilor efectuate până la 30 septembrie, după care se va trece la finanţarea clasică, să spunem (…). Deci lăsăm o perioadă de 6 luni ca să poată să existe o reluare a activităţii graduală pentru că nu se poate face dintr-o dată”, a declarat Alexandru Rafila, la un post TV.

Articolul precedentPeste 7.600 de ucraineni au intrat în România, în ultimele 24 de ore
Articolul următorACUZAȚII GRAVE al Procuraturii din Ucraina privind utilizarea armelor interzise în sudul țării: Există „dovezi”