„Caravana cu medici” poposeşte astăzi, 13 octombrie, în comuna sălăjeană Rus. Potrivit iniţiatorilor proiectului derulat de Asociaţia cu acelaşi nume, vor beneficia de consultaţii gratuite aproximativ 110 persoane.

Echipa care va fi prezentă astăzi în comuna sălăjeană este formată din 36 de gastroenterologi, cardiologi, ginecologi și studenți. Consultaţiile au început la ora 9. „Chiar dacă vom pleca obosiți, vom fi mulțumiți că am reușit să ajutăm!”, au spus reprezentanţii Asociaţiei „Caravana cu medici”.

Asociatia „Caravana cu Medici” a fost fondată în 2014 de 5 medici rezidenti care au alături o echipă de aproape 250 de medici voluntari. Misiunea ONG-ului este să realizeze o rețea națională prin intermediul căreia medicii să acorde periodic îngrijiri medicale persoanelor aflate în zonele mai puțin favorizate din punct de vedere economic.  „Toate acestea sunt posibile datorită partenerilor noștri principali Bayer, Avon și Synevo, dar și celor locali Digi Medical Tehnic, care ne susțin cu echipament medical! De asemenea, și la această ediție samsungmedical.ro ne va furniza ecografe pentru a putea avea un act medical de cea mai bună calitate”, a mai explicat sursa citată.

Articolul precedentSalariile sălăjenilor scad de la o lună la alta. Sălajul, județul unde se câștigă prost din industrie și construcții
Articolul următorAzi, la Zalău: HC Zalău – Borussia Dortmund