Cinci persoane din comunele Creaca și Crișeni s-au ales cu dosar penal, după  au furat aproximativ 300 kg de material feros din incinta unei firme din Zalău.

 

Politițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat vineri, în flagrant, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 56 de ani, din comuna sălăjeană Creaca, respectiv comuna Crișeni, în timp ce sustrăgeau material feros din incinta unei societăți comericale din municipiul Zalău.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că aceștia au reușit să sustragă aproximativ 300 de kilograme de material feros, care a fost recuperat și predat proprietarului.

În cauză, polițiștii sălăjeni au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentAproximativ 40% din populația rezidentă a României nu era conectată la sistemele de canalizare în 2022
Articolul următorRomânia, măturată de furtuni. ANM anunță o răcire semnificativă a vremii. Zonele lovite de ploi