Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru zilele de 23, 24 și 25 iunie două avertizări cod portocaliu și cod galben de caniculă, primul fiind valabil pentru vestul țării, iar cel de-al doilea pentru restul județelor. Maximele vor urca până la 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

 

 

În intervalul menționat valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Pentru miercuri, 23 iunie, meteorologii au emis un cod galben de caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).

Îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, la deal și la munte, mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

 

Tot pentru data 23 iunie, pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă.

Potrivit ANM, în județele menționate valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade, iar în cursul nopții nu vor coborî, în general, sub 22…25 de grade.

Joi și vineri (24 și 25 iunie), disconfortul termic se va accentua și în Oltenia, Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei.

Articolul precedentCORONAVIRUS 22 IUNIE. 41 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorAdolescent, lovit de autoturism, în timp ce traversa strada, în Jibou! Șoferul, beat criță, a fugit de la locul accidentului