Cristian Tudor Popescu o consideră pe Viorica Dăncilă câștigătoarea primului tur al alegerilor prezidențiale, din prisma faptului că – potrivit exit-poll-urilor de duminică seară – a reușit să intre în turul al doilea. Gazetarul spune că voturile primite sunt de fapt ale PSD: „Ea nu are aici nicio contribuție”.
Cristian Tudor Popescu a spus la Digi24 că Viorica Dăncilă este candidatul câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale „pentru că nu a avut alt obiectiv decât să intre în turul 2”.
„În turul 2, în mod evident diferența dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă nu poate decât să crească. Nu mai are de unde să ia voturi. Klaus Iohannis o să ia destule voturi de la USR, o să ia probabil multe dintre voturile de la PMP, ale UDMR. Viorica Dăncilă poate lua doar o parte dintre voturile lui Mircea Diaconu. Sunt destui care l-au votat pentru apolitismul pe care l-a afișat. Socoteala e simplă”, a subliniat gazetarul.
„E o gură de oxigen pentru PSD, va rămâne în aceeași formulă, nu se vor produce schimbări semnificative, prin acest tur doi PSD rămâne în imaginea de partid în sfera de sus a puterii, care se bate cu Iohannis, cu PNL. Dacă nu intra în turul doi, asta ar fi însemnat a cincea înfrângere consecutivă. Deci PSD a fost înfrânt de democrație de patru ori – la alegerile europarlamentare, prin alegerea doamnei Kovesi procuror șef european, la moțiunea de cenzură și la învestirea guvernului Orban. Asta ar fi fost a cincea înfrângere. Păstrează totuși această imagine de jucător în liga mare”, a completat Cristian Tudor Popescu.
„Rezultatul Vioricăi Dăncilă pentru partid nu este extraordinar, este aproximativ cel de la europarlamentare, chiar sub, după cum arată exit-poll-urile, la 22:00 este sub. Nu reprezintă pentru PSD niciun progres față de europarlamentare și astea sunt voturile partidului, nu ale Vioricăi Dăncilă. Sunt voturi ale aparatului de partid, cât a funcționat din el, nu integral, că nu toți au pus osul pentru Dăncilă. Ea nu are aici aproape nicio contribuție”, a mai spus gazetarul.