Judeţul Sălaj este printre puţinele din ţară în care e funcţional Sistemul de Management Integrat a Deşeurilor (SMID), toate localităţile beneficiind de colectare selectivă a deşeurilor. Afirmația a fost făcută de directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Sălaj, Aurica Grec, în cadrul şedinţei lunare a Comisiei de Dialog Social, care a avut loc azi, 29 august.

La nivelul judeţului nu sunt identificare, în prezent, surse de poluare cu impact major asupra mediului şi al atmosferei. Aurica Grec a precizat faptul că poluarea care totuşi există are ca surse principale traficul rutier, infrastructura de transport necorespunzătoare pe unele porţiuni de drum, şantierele de lucrări de construcţii şi încălzirea rezidenţială, în special cea cu combustibili solizi.

Măsurătorile din 2018 arată depăşiri pentru acumulările de ozon, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (luminozitate şi temperaturi ridicate) şi dispersiei scăzute. De asemenea, au fost depăşiri şi în cazul particulelor în supensie PM10, cauzate de emisiile provenite de la centralele locuinţelor.

Pe de altă parte, potrivit determinărilor nu există depăşiri în cazul poluanţilor gazoşi, nu s-au înregistrat ploi acide, iar radioactivitatea aerului nu a înregistrat depăşiri ale valorilor admise, se precizează într-o informare a Prefecturii Sălaj.

Articolul precedentDin fonduri europene, 20 de autobuze electrice pentru Zalău
Articolul următorPensionarii sălăjeni s-au întrecut într-o competiţie de pescuit pe lacul Vîrşolţ