Polițiștii din Jibou au fost sesizați, joi, 3 octombrie, la ora 18.42, prin apelul de urgență 112, despre faptul că un autoturism a avariat  un stâlp de iluminat public, de pe strada Avram Iancu, din Jibou, după care și-a continuat drumul.

„Aflați în supravegherea traficului rutier, polițiștii au identificat în scurt timp autoturismul, între localitățile Jibou și Cuceu. La volanul mașinii se afla un bărbat de 37 de ani, din Jibou. La solicitarea polițiștilor de a fi testat cu altooltestul, cel în cauză a refuzat. A fost condus la Spitalul Orășenesc Jibou pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat și acest aspect”, au declarat reprezentanții Poliției Sălaj.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Articolul precedentTriajul epidemiologic la început de an şcolar în şcoli şi grădiniţe: angine, păduchi, micoze şi boli infecţioase
Articolul următorAccident cu o victimă în localitatea Rus. A fost solicitat elicopterul SMURD