Concursul național ”Mesajul meu antidrog”, ediţia a XVI-a 2019, şi-a stabilit câştigătorii etapei judeţene.  Este vorba despre un concurs cu obiectiv general de conştientizare şi implicare a întregii populaţii, în special a copiilor şi tinerilor, în programe de prevenire a consumului de droguri, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii factorilor de risc. După cum a precizat Valer Merce, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CEPECA) Sălaj,  în acest an, au participat 25 de elevi din opt unități școlare din ciclul gimnazial si liceal.

Lucrările câştigătoare ale fiecărei secţiuni vor participa la faza naţională a concursului, fază la care lucrările elevilor din judeţul nostru au obţinut la ediția din 2018  trei locuri I. Câștigătorii etapei judeţene sunt următorii : eseu literar limba romană liceu –   Ioana Elisabeta Sabou – Liceul Teoretic ”I Agârbiceanu Jibou”, coordonator – consilier școlar Daniela Nuț; eseu literar limba maghiară – gimnaziu: Nagy Boglarka – Școala Gimnazială ”Gyulaffy Laszlo” Cehu – Silvaniei , coordonator – consilier școlar Antal Katalin;  Arte vizuale – fotografie liceu, Iozsa Istvan Zsolt – Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” Șimleu – Silvaniei, coordonator – consilier școlar Camelia Birsan; Grafică – gimnaziu – Bianca Igna – Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău, coordonator – profesor  Camelia Cosma; Grafică – liceu, Meszaros Boglarka – Liceul Tehnologic ”Gh. Pop de Băsești” Cehu – Silvaniei, coordonator – consilier școlar Antal Katalin; Pictură gimnaziu –  Andra Purcel – Liceul Tehnologic ”Octavian Goga” Jibou , coordonator – consier școlar Voica Prodan şi Pictură liceu – Roxana Petric  – Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău, coordonator – profesor  Camelia Cosma. Câștigătorii etapei județene vor participa la  faza națională a concursului ”Mesajul meu antidrog”.

 

Articolul precedentPasionaţii de obiecte vechi şi valoroase se întâlnesc la Târgul Colecţionarilor
Articolul următorLa Primăria Zalău: întâlnire de lucru pe tema proiectelor cu fonduri europene