Un ceremonial militar şi religios pentru comemorarea eroilor căzuţi în Revoluţia din 1989 a fost organizat astăzi, 22 decembrie 2018, la monumentul din centrul Zalăului.

Evenimentul, la care au luat parte prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, alături de subprefectul Vegh Alexandru şi directorul de Cancelarie, Dan Chiş, a început cu oficierea unui ceremonial religios pentru pomenirea celor căzuți pentru patrie, urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori.

„Se împlinesc în aceste zile, 29 de ani de la evenimentele care, în decembrie 1989, au schimbat soarta României. (…) Astăzi, când rememorăm acele momente, trebuie să recunoştem meritele celor care au ştiut atunci, în vremuri tulburi, să gestioneze o situaţie mai mult decât tensionată. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm niciodată că în alte oraşe din ţară oamenii au murit în stradă, pentru ca noi să ne bucurăm acum de libertate de exprimare, de democraţie şi de dreptul la proprietate. Privind spre viitor, poate că ar fi bine să învăţăm din greşelile ultimilor 30 de ani şi să încercăm, împreună, să folosim aşa cum se cuvine drepturile pe care le avem şi să ne respectăm obligaţiile de cătăţeni, pentru o Românie de mâine mai frumoasă”, a precizat prefectul Florin Florian. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Sălaj au depus o jerbă de flori la monument.

Marcarea celor 29 de ani de libertate s-a încheiat cu defilarea unor detașamente aparținând Armatei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Articolul precedentDe Sărbători, Serviciul de Ambulanță Sălaj, pregătit pentru suplimentarea echipajelor
Articolul următorPompierii, în vizită la Centrul de Îngrijire pentru persoanele cu handicap din Boghiș