Etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare si private pentru situaţii de urgenţă a continuat vineri- 5 iulie pe stadionul municipal, cu ultima probă a concursului: realizarea dispozitivului de intervenție. Astfel, la această probă, Serviciul Voluntar pentru Situaţii deUrgenţă (SVSU) al localității Jimbolia a obţinu locul I, SVSU  Mireşu Mare – locul II şi SVSU  Secusiciu – locul III.

De asemenea, tot la această probă Serviciul Privat pentru Situații de urgență (SPSU)  Sc Aramis Invest Maramureş a obţinut locul I,  SPSU SC Electrolux SA România Satu Mare -locul II şi  SPSU SC OMV Petrom SA Bihor – locul III. Clasamentul general în urma disputării concursurilor la SVSU a fost următorul: SVSU al localității Jimbolia (TM) – locul I, SVSU al localității Mireşu Mare (MM) – locul II, SVSU al localităţii Marca (SJ) -locul III,  SVSU al localităţii Agriş (SM) – locul IV, SVSU al localităţii Secusigiu (AR) – locul V,  SVSU al localităţii Diosid (BH) -locul V şi SVSU al localităţii Bonţida (CJ) – locul VII.

La SPSU clasamentul se prezintă astfel: SPSU Sc Aramis Invest Maramureş -locul I, SPSU SC Electrolux SA România Satu Mare -locul II,  SPSU SC OMV Petrom SA Bihor – locul III,  SPSU SC Michelin România- Punct de lucru Zalău Cord- locul IV, SPSU Colterm Timişoara -locul V, SPSU al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj -locul VI şi Dual CP SRL Arad – locul VII. Brigada de arbitrii a fost formată din cadre ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor: Alba, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Braşov, Harghita, Mureş şi Sibiu. Câştigătorii au primit diplome, medalii şi cupe.

Articolul precedentStudenţi de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, în practică la Muzeul Judeţean
Articolul următorRestricții de circulație pe Drumul Național 1H – localitatea Ciocmani