În urma fenomenelor meteo periculoase, ploi și grindină, care au avut loc în municipiul Zalău, în cursul zilei de astăzi-11 iunie, Detașamentul de pompieri Zalău, din cadrul Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ISU \”\”Porolissum\”\” Sălaj a intervenit cu mai multe autospeciale în municipiu pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase. În Zalău au fost inundate mai multe curți si gospodării, au fost avariate mai multe autovehicule de copacii căzuți, alte elemente copertină. Potrivit reprezentanților ISU Sălaj, în acest context au fost emise mesaje de avertizare a populației prin sistemul Ro-Alert, iar nivelul unității a fost activată grupa operativă. Pompierii au intervenit în municipiul Zalău pe străzile: Crișan, Olarilor, 22 Decembrie 1989, Torentului, Bulevardul Mihai Viteazul și Dumbrava.
Sursa: Realitatea de Salaj